MĂZĂRAT, -Ă adj., s. f. (Regional) I. Adj. Cu bobul mare ca mazărea ; mășcat. Cf. DR. XI, 125. Brazdă neagră-mi răsturna, Grîu roș îmi sămîna, Roșu ca focul, Măzărat ca bobul! PĂSCULESCU, L. P. 19. ♦ E x p r. A rîde măzărat = a rîde arătîndu-și dinții, a rîde fals ; a rînji. ◊ (Prin analogie) Ochii-s negri ca neghină, Scoală junii de la cină; Ochii tăi ăi mâzărați, Scoală junii necinați. HODOȘ, P. P. 68. 2. În formă de boabe ; (regional) măzăros. Ploaia, cu picături dese și măzărate. . . se depăna pieziș din ceruri pe pămînt. HOGAȘ, DR. I, 111, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 135. Zăpadă măzărată. ALR SN III h 797. ♦ (Despre pepenii galbeni) Care are pe miez broboane, bobițe zaharoase. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. 3. (Despre crengile din care se fac bastoane) Cu coaja crestată în felurite desene. Cf. T. PAPAHAGI,, M. 225. Botă mazarată, În pod aruncată (Porumbul). GOROVEI, C. 277. ♦ Colorat diferit ; împestrițat (Ciubăncuța-Dej). COMAN, GL. II. S. f. (Bot.) Sîngele-voinicului (Lathyrus odoratus). Cf. PANȚU, PL., BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 60. – Pl.: măzărați, -te. – De la mazăre.