MĂZĂCÍE s. f. (Învechit și regional) Murdărie, neglijență. Ai s-o găsești culcată pe pat și gemînd. . . iar în casă gunoi și măzăcie de să fugi pe lume. ȘEZ. VII, 141, cf. V, 105, VICIU, S. GL., com. din PIATRA-NEAMȚ, A V 15, 34. ◊ Fig. Iară a voastră ocară și blăstâmată măzăcie, ca tălanița dezmățată, pre ulița a să purta, pricină sînteți. CANTEMIR, HR. 366, cf. 879. Ci înseamnă marea măzăcie a doveadei lui Eder. MAIOR, IST. 194/22, cf. A V 33, VI 26. - Pl.: măzăcii. – Mazac + suf. -ie.