MĂTĂSÍ vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A coase, a broda cu mătase (1). Cf. TDRG. ◊ A b s o l. Fig. Cin pășește, mătășește, Cîn rîde inima le aprinde. GR. S. V, 103. 2. Intranz. (Despre porumb) A-i da mătasea (2). Cînd aceasta apare, se zice că știuletele leagă, mătășește, dă mătăși. PAMFILE, A. R. 88. După ploaia asta, imediat mătăsește porumbu. L. ROM. 1 959, nr. 3, 66. – Prez. ind.: mâtăsesc. – Și: mătăși vb. IV, mătășá (GLOSAR REG.) vb. I. – V. mătase.