MĂTURATÓR, -OARE subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 96 lei pe an 4 măturătoare cîte 2 lei una, pe lună 8 lei (a. 1 776). URICARIUL, XIX, 393, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W. Dacă nu sînteți în stare să înțelegeți talentul meu, am să mă fac chiar și măturător de stradă, ca să vă scăpați de mine. REBREANU, I. 187. Măturătorii alungau noaptea cu valuri de praf. C. PETRESCU, S. 71, cf. NOM. PROF. 77. Bucureștiul se deștepta cu măturătorii. TEODOREANU, M. II, 123. ◊ (Rar) Măturător de coșuri = coșar. Măturătoriul de coșuri (hornuri) dimineața își mătură coșul. ȚICHINDEAL, F. 117/23. 2. S. f. Vehicul (cu tracțiune mecanică) prevăzut cu o mătură mare cilindrică și cu o perie în formă de sul lung, rotitor, cu care se mătură străzile. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U.,NICA, L. VAM. 3. S. f. (Regional) Pămătuf de șters vatra cuptorului (Voiniceni-Tîrgu Mureș). ALR II, 4000/235. - Pl.: măturători, -oare. – Mătura + suf. -(ă)tor.