MĂSELAR s. m. (Regional) 1. (Bot.) Măselariță¹ (1) (Hyoscyamus niger). Cf. ȘINCAI, în DR. V, 559, H II 87, III 243. Foaie verde masalari, Cîți feciori de gospodari, Toți catane și caprari. ȘEZ. I, 72. Fierb masalarul și zama o țin în gură. ib. II, 20. Măsălariul se întrebuințează contra durerii măsălelor. Com. MARIAN, cf. ALR I 1927/595, 708, 710, 730, 744, 748, 768, 940, 960. ◊ Expr. (Parcă) a mîncat măselar = (parcă) e nebun. Se vede c-ați mîncat masalar, bată-vă cioarele. ap. TDRG, cf. ZANNE, P. III, 633, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Bot.) Dintele-calului. DENSUSIANU, Ț. H. 324. 3. Măseaua coasei. ALR SN I h 51. ♦ Verigă de fier în care se bagă măseaua coasei. Com. MARIAN. 4.Stinghie la grapă. Cf. ALRM SN I , h, 29. 5. Parte a morii nedefinită mai îndeaproape, probabil roata cu măsele. Cf. H II 146, XIV 436. – Pl.: măselari. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -ar.