MĂSCĂRÉȚ, -EAȚĂ s. m., adj. (Învechit) 1. S. m. Măscărici. Craiul au zîs cătră măscărețul, cătră cioful său: auzi tu ! scrii-mi pre toți nebunii cîți sînt în cetate (a. .1830). GCR II, 360. 2. Adj. Glumeț, poznaș, farsor. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. - Pl.: măscăreți, -țe. – Măscări¹ + suf. -eț.