MĂRUȚ, -Ă adj. (Regional) 1. Măricel (1). Musca cănească e gălbie și o lecuță mai măruță decît cea de casă. MARIAN, INS. 397. Dădea zor, apucînd valizele cu mîini musculoase de luptătoare. – Ia dă-l și pe cel mai măruț. C. PETRESCU, O. R. I, 80. Frunza-n vie-i tot măruță, Badea-i cu multe drăguțe. MAT. FOLK. 811, cf. ALR i 1 209/550, 1 734/522. . 2. Măricel (2). După tunderea unui copil mama acestuia, strîngîndu-i pârul tuns. . . îl păstrează pînă ce a crescut măruț. MARIAN, NA. 418. Îi rămîne nevasta cu trei băieți: cel mai măruț cît masa. SADOVEANU, O. VII, 289, cf. A V 15. - Pl.: măruți, -e. – Mare¹ + suf. -uț.