MĂRUNȚUȘÁ vb. I. Tranz. (Învechit și regional) A mărunți. După ce a strivit toate spicele, ucide, adecă mârunțușează și paiele, scoțîndu-le afară. PAMFILE, A. R. 200. ◊ Refl. Inul sau cînepa. . . se perie ca să se mai mănunțoșeze și să nu mai rămîie pozderie în fuior. I. IONESCU, C. 156/10. - Prez. ind.: mărunțușez. – Și: mărunțoșá (TDRG), mănunțoșá vb. I. – V. mărunțuș.