MĂRTURISEÁLĂ s. f. 1. (Învechit) Mărturisire (2). Văzînd mărturiseala țării, că nu să potrivește cu a celor pribegi, rămaseră pribegii mincinoși. IST. Ț. R. 41, cf. CANTEMIR, IST. 118. 2. (Învechit) Mărturie (4). Pă cuvintele acestea au făcut și cărți turcești iazagiii, de mărturiseală, cu peceți și cu nume multe. IST. Ț. R. 41. Cu plecăciune mă rog ca unui cinstit ce va fi rămas, să nu să dea mai vîrtos cartea de nemișug, că trimiț mărturisealâ cum că mie mi se cade. (a. 1 750). IORGA, S. D. XII, 56. Pentru aceaia am făcut mărturisealâ cu deregătorii orașului, ca să aibă bună mărturie înaintea cinstitei table a Făgărașului (a. 1750). id. ib., cf. MAG. IST. V, 121. 3. (Neobișnuit, concretizat, probabil) Cîștig obținut de preot din spovedanii. Popa și-ngroașă tecșoaiele cu pomnete, cu sărindare, cu mărturisealâ, cu gologani dă la zile mari. JIPESCU, O. 57. – Pl.: mărturiseli (TDRG) și mărturisele (LB). – Mărturisi + suf. -eală.