MĂRTURÍ vb. IV. Tranz. (Învechit, rar; folosit și ab s o l.) 1. A mărturisi (1). Femeile, între primii creștini, se văd diaconese, preo- tese oficiante, profetese, prezicătoare, martire, ce știa și avea dreptul a mărturi. HELIADE, O. II, 49. 2. A mărturisi (2). Scriem și mărturim cu cest adevărat zapis al nostru. . . de a noastră bonă voie am dăruit parte noastră de moșie (a. 1704). URICARIUL, XXIII, 266/1. Mărturind cu sufletul său, cum și el știe. . . că această moșie Rădășanii tot de mănăstire s-au stăpînit (a. 1 752). ib. X, 187. 3. A mărturisi (5). Mărturim recunoștința ce vă datorează țeara noastră (a. 1 774). URICARIUL, I, 178. – Prez. ind.: mărturesc. – V. martur.