MĂRITÁRE s. f. 1. (Astăzi rar) Măritat¹. Marie țiganca după măritare iâi a ieși stiarpă (a. 1 784). IORGA, S. D. XVI, 339. În ziua a doua era prescris a se face țeremonialul măritărei dupre ritul tatar. ASACHI, S. L. II, 55. Acolo nu va fi nici însurare, nici măritare, ci vor fi toți într-o potrivă. ALEXANDRIA, 148/17. O haină de doliu ar fi trebuit să port de la măritarea mea. NEGRUZZI, S. III, 183. Că mai sînt în lume fete. . . Cari așteaptă măritare. F (1 886), 332. 2. (Regional ; în sintagma) Măritarea urzicilor = înflorire și maturizare a urzicilor, după care nu mai sînt bune de mîncat. Cf. m ă r i t a t² (2). MARIAN, S. R. II, 280. – V. mărita.