MĂRÍRE s. f. Acțiunea de a (s e) m ă r i și rezultatul ei. I. (Cu sens dimensional) 1. Extindere, lărgire a unei suprafețe, a unui volum etc. Mărirea suprafețelor de însămînțare. ♦ S p e c. Operație care constă în realizarea unei copii fotografice pozitive (sau a unei fotografii) mai mari decît negativul, cu ajutorul aparatului de mărit. Cf. MDT, LTR 2. 2. (Învechit) Mărime (1). Au triimis poroncă la Duca vodă să-i triimiță chip și starea cetății. . . și mult s-au mirat de mărirea ei. NECULCE, L. 41. ♦ (Învechit, rar, cu determinarea „trupului”) Statură, talie. Era însă la mărirea trupului om de mijloc, uscățiv. MINEIUL (1 776), 18^r2/26. II. (Cu sens cantitativ) Creștere a numărului, sporire a cantității. Mărirea și înmulțirea averilor. LM. Mărirea producției globale și a producției marfă. . . este una din cele mai importante probleme ale dezvoltării agriculturii. SCÎNTEIA, 1 954, nr. 2 860. III. Creștere, dezvoltare ; amploare ; punct culminant, apogeu. Armata Moldovei, în zilele mărirei sale, se urca la patruzeci mii moldoveni și patrusprezece mii străini. BĂLCESCU, M. V. 644, cf. MUREȘANU, P. 35/7. Imperiile și națiile au avut mărirea și căderea lor. NEGRUZZI, S. I, 200, cf. STUDII, 1 948, nr. 3, 6. IV. (Cu sens calitativ) 1. (Rar) Lucru important, faptă demnă de reținut. Și dereptarea ta, D[umne]zeií, pără sus, ce faptu-mi-ai mărire (ai făcut lucruri minunate b 1 938). PSALT. 139. Cine și ce se poate asemăna cu poporul care a clădit asemenea măriri! D. ZAMFIRESCU, Î. 81. 2. (Învechit) Putere, tărie, mărime (IV 2); atotputernicie. Mare e Domnul și lăudat foarte și mărirea lui nu e cumplire. PSALT. 299. De dumnezăire să leapădă, de mărirea lui Dumnezău nu să cutremură (cca 1 618). GCR i, 49/27. Bietul domn! Mare a fost. . ., că de mărirea lui nu mai sufla nici un boier. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Ridicare la o situație socială înaltă ; loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială), situație înaltă ; demnitate, rang ; putere, autoritate. Să-și aducă amente că mărirea lui nu iaste stătătoare pînă la svîrșit. EUSTRAȚIE, PRAV. 10/21. Împărăteasa, nebăgînd nicidecum seamă de mărirea împărăției, să pogorî de mearse la acea roabă. MINEIUL (1 776), 169^r1/30. Nu se îngrija de altele decît de pasiunea sa, de viitoarea sa mărire și de modul de a cîștiga. ASACHI, S. L. II, 55. Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mișeliile. . ., ciocoiul își ridică masca ipocriziei de la ochi. FILIMON, O. I, 98. Ești om în stare-a merge de-a-drept cătră mărire? ALECSANDRIi, T. II, 108. Ce ți se pare mai nostim: catîrul cu potcoave de aur, ori nerodul urcat la măriri? CARAGIALE, O. VII, 175. Cămara cu două cafazuri era o foarte caracteristică inovație a lui vodă Constantin Moruzi, care suferea puțin de boala măririlor. C. GANE, TR. V. 232. A scădea din mărire. ZANNE, P. IV, 441. ♦ (Concretizat, mai ales la pl. ; astăzi aduseâ ironic) Persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială ; fruntaș, cîrmuitor, conducător, mărime (IV 3). Armata lui Pasvanoglu se făcu alît de puternică, .de începură măririle din Constantinopol să se sfătuiască înde ei ce este de făcut. C. GANE, TR. V. 210. I-au trimis veste c-ar vrea să stea de vorbă – mărire cu mărire – că multe au de spus. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Acum ofițerii benchetuiesc la măririle tîrgului. SADOVEANU, N. F. 102. 4. (Învechit și regional; de obicei urmat sau, mai rar, precedat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Mărie¹ (III 2). Învățătura a însuși stăpînitoarei măriri Ecaterinii II (a. 1 773). GCR II, 86/4. I-au trimis cuvânt. . . că ei nu vor ținea cu turcii. Iară mărirea sa și boierii vadă ce vor face, numai să nu se căiască după aceea. ȘINCAI, HR. II, 301/4. Împărăteștile lor măriri au fost nevoite. . . a se depărta din vederile obștei. AR (1 829), 17²/31. Această ambasadă fu vesel primită de mărirea sa. BĂLCESCU, M. V. 405. Mărirea voastră va face ce am zis. NEGRUZZI, S. III, 320. Să trăiți a ta mărire Ani mulți plini de strălucire. ALECSANDRI, P. II, 110, cf. I, 204. Iancule, mărirea ta. T. PAPAHAGI, M. 92, cf. 95. 5. Grandoare, strălucire, splendoare, măreție (1), (învechit) mărime (IV 5), mărie¹ (III 3); glorie; faimă. Cf. CORESI, ap. GCR 1, 14/24. Unde e semețiia lu Platon?. . . unde e mărirea Diei? (a. 1 633). GCR I, 85/21. Și cine va putea acmu să spuie mărirea și cinstea acei slave? (a. 1 642). id. ib. 99/28, cf. 106/10, BIBLIA (1 688), [prefață] 8/29. Astădzi deșartă-i nedejdia și a pămîntului înșălăciune și măriria stinse-se. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. Vre să stăpînească Moldova ca Poarta turcească, cu mărire mare. NECULCE, L. 198, cf. GCR II, 107/8. Acolo mărirea, bogățiia, vistieriia neîmpuținată și desfătare veacinică (a. 1 785). GCR II, 147/8. Cîtă mărire se zărește chiar în ticăloșia lui. MARCOVICI, C. 11/24. Cum, Zoițo, vei uita treapta în care ai trăit și viața cea plină de mărire? PR. DRAM. 350. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește, pe lîngă mărirea feudalității. . ., eleganța Franței. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. 270, ALEXANDRESCU, M. 5, 89, id. O. I, 75, 83. Văzut-au câzînd tronuri și dispărînd popoare Ce se credeau eterne pe culmea de mărire. ALECSANDRI, POEZII, 135, cf. id. P. I, 191, II, 118. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. EMINESCU, O. I, 151, cf. 149, ISPIRESCU, M. V. 42, cf. GCR II, 232/24. ◊ (Concretizat) Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. EMINESCU, O. IV, 134. ♦ (Mai ales în limbajul bisericesc) Slavă, glorie, laudă, cinste, onoare. Dați mărire D[umne]zeului nostru. PSALT. 313, cf. 139, 300. Va da. . . unora, pentru răbdare a lucrure bune, mărire și cinste (cca 1 618). GCR I, 51/7, cf. 15/1, 50/23, 114/35, PARACLIS (1 639), 249. A svințiii sal[e] iaste toată cinstea și mărirea (a. 1 661). GCR I, 182/40, cf. 236/23. Și date fură fieștecăruia de dînșii veșminte albe și aceale veșminte albe închipuiau mărirea cea veacinecă. CHEIA ÎN. 2^r/10, cf. 73^v/31, 74^r/20. Vor bl[ago]s[lo]vi numele mărirei tale. BIBLIA (1 688), 349^/37, cf. 50¹/5, GCR I, 367/39, II, 16/30. Din psaltirie iarăși iau cîntările mărirei dumnezeești. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Mărire ție, Dumnezeul nostru, mărire ție (a. 1801). GCR II, 184, cf. MARCOVICI, c. 5/8,8/1,11/14, CALENDARIU (1 814), 31/18. Fală-n lume și mărire pentru tine-n veci să fie, O, Moldovo! țeară mîndră! ALECSANDRI, P. I, 201, cf. id. T. II, 97, EFTIMIU, Î. 169. Boala mea nu e spre moarte, ci spre mărirea lui Dumnezeu. GALACTION, O. 247. ◊ Loc. vb. A da (sau a face) mărire (cuiva) = a preamări, a proslăvi. Dați mărire [Dumne]dzeului nostru. PSALT. 313, cf. GCR I, 15/1. Prorocul David. . . pentru tine au glăsuit, mărire ție făcîndu-ți MINEIUL (1 776), 195^v1/29. Toți într-un gînd și într-o glăsuire dete mărire Domnului, că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. ISPIRESCU, L. 366. 6. (Învechit și popular) Mîndrie, aroganță, trufie, fală, semeție, (învechit) mărie ¹ (III 4), mărime (IV 6). Mărirea deșartă iaste cumplită sufletului. VARLAAM, C. 237. Vezirul îi scria adesea mehtiupuri, dară nu așa cu mărire, precum scriu alți veziri, ce foarte cu blîndețe, ca cum ar scrie la un prieten. AXINTE URICARIUL, ap. TDRG. Un bursuc domnitor. . . E neapărat dator Să ia un ton de mărire, Să dea porunci pe oștire. ALEXANDRESCU, O. I, 307. – Pl.: măriri. – V. mări¹