MĂRIE, mării, s. f. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă; urmat de adj. posesiv «ta», «sa» etc.) Termen de reverență la adresa unui monarh, unui domnitor, unui slujbaș înalt, unui boier. V. înălțime (5). Să ne dai un semn și nouă de mila măriei-tale. EMINESCU, O. I 146. Cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga. NEGRUZZI, S. I 138. 2. (Învechit) Persoană sus-pusă. L-au pus împăratul hargat la cai, iarăși la acea mărie la care fusese el mai înainte. SBIERA, P. 73. ◊ Compus: mai-mărie = șefie, conducere. Toiagul de cinste al mai-măriei. ODOBESCU, S. II 513.