MĂRGINÁR, -Ă adj., subst. I. Adj. (Rar) Mărginaș (2). Comite mărginariu. LM. Militari mărginari. id. ib. Dacă un fluviu sau un rîu își face un nou curs, părăsind vechea sa albie, această albie se împarte între proprietarii mărginari. HAMANGIU C. C. 130. II. 1. Subst. (Regional) Obiect sau parte a unui obiect care se află, se pune la margine (I): a) S. m. (Maram., Bucov.) Margine (la scoc). Cf. ALR SN I h 156. b) S. m. și n. (Prin Mold.) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări de lemn, în care sînt prinși fusceii ; carîmb, (regional) margine (I 6). Cf. A IV 20, GLOSAR REG. c) S. m. (Prin nordul Transilv.) Doagă mică ; (regional) margine (I 10). V. a r i p ă. Cf. ALR II 6 707/272, 279. d) S. m. (Regional) Lătunoaie (rezultată din tăierea marginilor unui buștean) ; (regional) margine (I 10) (Mîrșani-Craiova). ALR I 1851/880. e) S. m. și n. (Regional) A doua scîndură care se taie dintr-un butuc la gater (Crucea-Vatra Dornei). ARVINTE, TERM. 155. f) S. m. și n. (Regional) Fiecare dintre scîndurile care se află la marginea ciocanelor, la piua de bătut sumane (Moiseiu-Vișeu de Sus). Cf. GLOSAR REG. g) S. m. și n. (Regional) Lemn pus pe marginea drumului, a gardului, a plutei etc. (Crucea-Vatra Dornei). ARVINTE, TERM. 155. h) S. m. (Regional) „Laț peste căpriori” (Măceșul de Jos-Craiova). ALR II/I h 227/872. 2. S. m. (Regional) Paznic de cîmp ; (regional) mărginaș (5) (Pomîrla-Dorohoi). BL IX, 58. - Pl.: mărginari, -e. – Margine + suf. -ar.