MĂRGELUȘĂ s.f. Diminutiv al lui m ă r g e a. 1. Cf. m ă r g e a (I 1). Picăturile de ploaie alergau ca niște mărgelușe. MIHALE, O. 237. Vine Jița smedioară, Peasă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și g]tul de mârgeluși. TEDORESCU, P. P. 54. ◊ Fig. Ai început să vorbești și tu frumușel, să te minunezi de mărgelușele care-ți pică din gură. V. ROM. aprilie 1954, 20. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă mică, cu flori albe și fructe ca nucșoarele, cenușii sau brune, acoperite de asperități granuloase ; (regional) mărgăluță, mărgălușă (Lithospermum arvense). PANȚU, PL., cf. ENC. AGR. ; b) mei păsăresc (Lithospermum officinale). PANȚU, PL. – Pl.: mărgelușe și (rar) mărgeluși. – Mărgele (pl. lui mărgea) + suf. -ușă.