MĂRGELÁR s. m. (Învechit) Negustor de mărgele (I 1). Și mărgelarii au rămas ca să-și ia bani de la cei ce au vîndut bumbacu (a. 1 770). IORGA, B. R. 54. Și pentru ca să fie Neculai Braș[o]v[eanul] nesupărat de către mărgelari, i s-a dat adastă carte (a. 1 770). id. ib., cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Bogasierii, mărgelarii, mătăsarii (a. 1835). DOC. EC. 598, cf. COSTINESCU. - Pl.: mărgelari. – Mărgele (pl. lui mărgea) + suf. -ar.