mănușă s.f. I 1 (arheol.; la oale, vase, căni) toartă, <reg.> baier. Arheologul a descoperit un vas cu o mănușă ruptă. 2 <înv.> brâncă². Mănușa este un vechi instrument de tortură. 3 (tehn.; la războiul de țesut) bată, băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mână, spetează. Mănușile sunt unite în partea de sus cu arțarul, iar în partea de jos cu vatalele. 4 (tehn.; la car sau la căruță) <reg.> cotoi, mână, stâlpușor. În mânuși se fixează scândurile pentru a alcătui codârla. 5 (tehn.; la sanie) țeapă, <reg.> mână, picior, popic, țepăruie, țepie, țepigă, țepușă. Mănușile, înfipte vertical la extremitățile oplenelor, sprijină loitra. 6 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. 7 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 8 (tehn.; la car sau la căruță; reg.) v. Leucă. 9 (tehn.; la sucala de depănat; reg.) v. Coarbă. 10 (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. 11 (la sucală sau la tocilă; reg.) v. Mâner. 12 (tehn.; reg.) v. Clanță. Ivăr. Închizătoare. Încuietoare. 13 (la unele unelte și arme; reg.) v. Mâner. Plăsea. II (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliție. Polițist. 2 (la pl. mănuși) v. Cătușe (v. cătușă). Fiare (v. fier). Lanțuri (v. lanț).