MĂNUNCHIAȘ s. n., s. m. I. S. n. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă n u n c h i (I 2); buchețel, (rar) mănunchior. În stîlpii portiții tele, Mănunchiaș de floricele. POP. II. S. m. (Prin Transilv.) Persoană care strînge (în) mănunchi (I 1) păioasele, după secerarea sau cosirea lor. Busuioc își făcuse socoteala cîți cosași, cîți legători și cîți mănunchieși îi trebuiau, pentru ca să-și poată aduna rodul în timp de trei zile. SLAVICI, O. I, 219. În urma cosașului vine mănunchieșul, care face mănunchi. PRIBEAGUL, P. R. 73. - Pl.: (I) mănunchiașe, (II) mânunchiași. – Mănunchi + suf. -aș.