MĂMĂLIGĂU s. m., s. n. (Prin Transilv.) 1. S.m. Augmentativ depreciativ al lui m ă m ă l i g ă (2). Se minuna singură cum a putut ea trăi. . . cu mămâligăul acela. RETEGANUL, în N. REV. R. I, supl. 157. 2. S. n. Făcălet. Cf. com. din LUPȘA-TURDA, A I 21, 26, 31. – Pl.: (1) mămăligăi, (2) mămăligaie. – Mămăligă + suf. -ău.