MĂMULAR s. m., s. n. (Învechit) I. S. m. Negustor (ambulant) de mărunțișuri. Oprea mămular (a. 1 780). IORGA, S. D. XIV, 100. Cel mai iscusit contrabandist de mărfuri își strecura la bogasierii, marchidanii, mămularii și tutungiii din tîrg, barișele, grimelele, alageaua, meșii, imineii. CHIRIȚESCU, GR. 13, cf. CONV. LIT. XLIV₂, 552. II. S. n. Vitrină în care mămularul (1) își expunea marfa ; p. r e s t r. ochi de fereastră, geam. Cf. KLEIN, D. 230, 231, LB, POLIZU. - Pl.: (1) mămulari, (II) mămulare. – Și: mumulár s. n. POLIZU. – Cf. tc. m a m u l „obiect fabricat”.