MĂLURÓS², -OÁSĂ adj. (Învechit, despre un loc, o regiune, o așezare etc.) 1. Așezat lîngă malul unei ape ; riveran, (învechit) țărmurean. Aurelian. . . au fost născut în Dachia ce-i zicea măluroasă. CANTEMIR, HR. 219, cf 217, PONTBRIANT, D. 2. Cu maluri¹ abrupte, cu coaste repezi rîpos, priporos, (regional) țărmuros. Iepurile într-atîta de mare a vieții primejdie văzînduse . . . spre niște locuri măluroase și țărmuroase a fugi luă. CANTEMIR, IST. 197, cf. LB, POLIZU BARCIANU, V., DDRF, GHEȚIE, R. M., TDRG. – Pl.: măluroși, -oase. – Maluri (pl. lui mal¹) + suf. -os.