MĂIESTRIT, -Ă, măiestriți, -te, adj. (Rar) 1. Lucrat cu măiestrie; ingenios, artistic. Făcu un grajd măiestrit pentru iapă. ISPIRESCU, E. 80. Păru-i... e ridicat cu o măiestrită eleganță, sub podoaba artistică de pe creștet. ODOBESCU, S. III 57. (Adverbial) Sprîncenele... Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie. EMINESCU, O. I 79. 2. Iscusit, abil, măiestru. Aiestea-s [făcute] de mînile lui măiestrite. ȘEZ. IX 123.