MĂIESTRÍ vb. IV. 1. Intranz. (Învechit, rar) A face intrigi, a unelti. Cu mînie și cu otravă dzicea: scâpatu-mi-ai, ce de acum înainte n-oi părăsi, asupra ta ș-a mănăstirii tale în tot chipul măestrind. DOSOFTEI, V. S. octombrie 47^r/34. ◊ T r a n z. (Complementul indică intriga în discuție) Multe asupra mea măestriră, ce toate de zavistie le feaceră. id. ib. ianuarie 40^r/20. 2. Refl. (Învechit, rar) A deveni înțelept, iscusit. Și să înmulți învățătura lui So[lo]mon foarte. . . și să măestri mai mult decît toți oamenii. BIBLIA (1 688), 245¹/57. 3. T r a n z. (Astăzi mai ales livresc) A lucra cu măiestrie (4), a executa cu artă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D. Lăutarii măiestriră hore nalte și urări adînci. EMINESCU, N. 29. Obiecte de artă, adică. . . toate sculpturile sau săpăturile măiestrite în piatră, lemn, metaluri și altele. ODOBESCU, S. II, 94, cf. 234. Boticelli întristatul, Mult vestitul florentin. . . Măiestrit-a fin minunea Idealului apus. PETICĂ, O. 36. ◊ Intranz. (în context figurat) Pe șantierul ăsta, de scînduri și lumini, Cu tîrnăcopul vorbei și flacăra privirii, Să măiestrim la jocul durerii și-al iubirii. DEȘLIU, G. 21. 4. Tianz. (Rar) A inventa ; a descoperi, a născoci. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU. – Prez. ind.: măiestresc. – V. măiestru.