MĂICUȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (1). Era să-l las, măicuță, Cu gluma și să tac? COȘBUC, P. I 266. Eu cerc un aspru dor De măicuța mult iubită. BOLINTINEANU, O. 90. Cînd măicuța m-a scăldat... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Apelativ dezmierdător, Ia vocativ, cu care o femeie se adresează copilului ei sau unei persoane dragi) Corbeo, maică, mai trăiești? Că, de-i fi, măicuță, mort, Să dau la popa d-un ort. TEODORESCU, P. P. 518. ♦ Termen de respect cu care ne adresăm unei femei (mai) în vîrstă (de la țară). Cine-i acolo?... – Om bun, măicuță! CREANGĂ, P. 90. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva. unei călugărițe. În satul liniștit și curat din jurul mănăstirii Văraticului, măicuțele se strecurau pe ulicioare lin, nici nu li se simțeau pașii. SADOVEANU, O. VII 220.