măgan, s.n. – (reg.) În expr. de măganul lui = „se zice despre un fecior neînsurat; până e slobod, liber, nelegat de nimeni” (Bârlea, 1924): „Bine-i și feciorului / Până-i de măganu’ lui” (Bârlea, 1924, II: 208). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „nărav” (DRT). – Din magh. magan „particular, privat” (Scriban, DLRM, MDA).