MĂDĂRÍ vb. IV. 1. Intranz. (Învechit, rar) A-și bate joc de cineva, a rîde de cineva. Zmăul cesta ce fapt-ai se bată-și gioc (să-și mădărească D) d-insul. PSALT. 216. ♦ T r a n z. A spune cuiva lucruri rele sau necuviincioase. Cf. DOSOFTEI, MOL. 92. 2. Refl. (Învechit) A se fîstîci. Sfîntul, mădărindu-să de rușine, nește femei văzînd la o fîntînă. DOSOFTEI, ap. TDRG. 3. Tranz. (Regional) A alinta, a dezmierda. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ALEXICI, L. P. 184, com. din CRIȘCIOR-BRAD, ALRM I/II h 318. ♦ A răzgîia ; a deprinde (pe un copil) alintat, a-l crește dezmierdat. Cf. ALR II/I h 150, com. din SEBEȘ și din ZAGRA-NĂSĂUD. 4. Refl. (Regional) A vorbi dezmierdat, a face drăgălășii; a se alinta. Cf. MARIAN, O. II, 152, BL VI, 192, A V 2, 14, 16, 18, 20, 21, 25, 26, 131, VI 4, 26, 33, LEXIC REG. 16. ♦ A face mofturi, nazuri; a se lăsa poftit, îmbiat. Îi era ciudă, cum s-o roage el să vie și ea să facă nazuri, să se mădărească. CONTEMPORANUL, V₂, 487. Așa-s fetele rușinoase, se mădăresc la măritat. ib. VI₂, 14, cf. BL VI, 50, ȘEZ. IX, 156, A VI 26, com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ A se fîțîi (Petreștii de Jos-Turda). ALR II 3 702/250. ♦ (Despre cîini și, p. e x t., peiorativ despre oameni) A se gudura. ALR I 1153/218, cf. ALR II 3 671/325. – Prez. ind.: mădăresc. – Etimologia necunoscută.