MĂCÍTEL s. m. (Slavonism învechit) Persoană care chinuia, tiraniza. Mucenicii. . . mai vîrtos pre măciteli ce-i muncea biruiau. VARLAAM, ap. TDRG. Au fost Manasia împărat, Ahav, Nâvăhodonosor, măciteli, închinători bodzilor. id. C. 70. În dzilele lui Dioclitian și Maximian, a măcitelilor. DOSOFTEI, V. S. decembrie 199^r/20. - Pl.: măciteli. – Din v. sl. мжчитель.