MĂCELĂRIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m ă c e l ă r i. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. 1. (Rar) Desfacere în bucăți și sortare a cărnii de consum de către măcelar. Cf. COSTINESCU. Trebuia. . . apoi să facă măcelărirea în șasesprezece feluri de cărnuri. SLAVICI, O. II, 126. 2. Ucidere (în masă), masacrare, măcel, (învechit) măcelărie (3). Acuma [să vezi] măcelărire ! Nici una din muierile ce căzură în mîinile voinicilor nu mai scăpa cu viață. ISPIRESCU, U. 53,cf. 84. Însă fără îndoială, un act ca acesta, măcelărirea „robului împărătesc” din Iași. . . ar fi spulberat tronul lui Brîncoveanu însuși. IORGA, L. I, 315.Pl.: măcelăriri. – V. măcelări.