MĂCEAȘĂ s. f. 1. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie și cu gust acrișor ; (regional) căcădîră. Așteptam să facă struguri, ia făcu măceașe. VARLAAM, C. 225, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Găoace de ou și măceșe înșirate în ață ca și o salbă. MARIAN, NU. 753, cf. DDRF, TDRG. Pomișor cu crengile ghimpoase, asemănător cu trandafirul, ce face măcieșe. DUMITRAȘCU, STR. 20, cf. ȘEZ. XVI, 146, ALR SN III h. 631. Cocoș roșu cu zgaiba-n cap (Măceașa). PAȘCU, C. 176. 2. (Regional) Fructul unui soi de ardei (Drajna de Sus-Văleni de Munte), H XI 326. – Pl.: măceșe și (învechit și regional) măceașe. – Și: (învechit și regional) măciéșă (DDRF, TDRG, IORDAN, L.R.A. 198, ALR SN III h 631), (învechit) măcéșă (POLIZU, PONTBRIANT, D., TDRG), măcíșă (POLIZU, TDRG) s. f. – De la măceș.