MÎNECÁT², -Ă adj. 1. (Învechit) Care s-a sculat sau a plecat în zori, dis-de-dimineață. De-unde vii tu mânecată Și-ncotro, albino mică? ASACHI, S. L. I, 53. ◊ (Substantivat) Cei mânecați apucă înaintea celor nemînecați. LM. ♦ Grabnic. Griji care cer necontenita noastră luare aminte și mînicată sîrguială (a. 1803). URICARIUL, IV, 168/10. 2. (Regional) Întîrziat, rămas în urmă (Dăieni-Hîrșova). H II 264. Cînd cineva rămîne tîrziu de la vreo treabă se zice mînicat. ib. – Pl.: mînecați, -te. - – Și: (regional) mînicát, -ă adj. – V. mîneca.