MÎNDRULUȚ, -Ă s. m. și f. (În poezia populară din Maram., mai ales ca termen de adresare) Mîndruț (II). Uitîndu-mă pe luncuță, Mi se fac ochii dulcuță După tine, mîndruluță. ȘEZ. XIX, 34. Spune-m, mîndruț, de ți-s dragă, Să-m cumpăr năframă niagră, Spune-m și de ți-s urîtă Să-m cumpăr mai mohorîtă, Mohorîtă din Brașov, Mîndruluț în butul tău. BÎRLEA, P. 143. Nici atunci n-oi cutedza, Mîndruluț, a mă giura, Că nu mńi-ai fo' drag cîndva. T. PAPAHAGI, M. 23. – Pl.: mîndruluți, -țe. – Mîndru + suf. -uluț.