mârăire sf [At: POLIZU / V: (reg) ~răi-~ / Pl: ~ri / E: mârâi] (Rar) 1 Scoatere de către câini a unor sunete guturale, aspre, care arată iritarea Si: mârâială (1), mârâit¹ (1), mârâitură (1). 2 Vorbire neclară printre dinți, ce manifestă nemulțumire, enervare Si: mârâială (2), mârâit¹ (2), mârâitură (2). 3 Vorbire neclară Si: mârăială (3), mârâit¹ (3), mârâitură (3). 4 Exprimare în silă, pe un ton posac, nemulțumit Si: mârâială (4), mârâit¹ (4), mârâitură (4). 5 Scâncire a copiilor Si: mârâială (5), mârâit¹ (5), mârâitură 6 (Rar) Protestare.