mântuitor, -oare adj., s.m., s.f. I 1 adj. (relig.) izbăvitor, redemptoriu, salvator, <înv.> slobozitor, spăsitor, vindecător. Sfântul mântuitor l-a scăpat de la moarte. 2 s.m. (art. Mântuitorul; relig. creștină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v. fiu), Fiul Omului (v. fiu) Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Învățătorul (v. învățător), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mielușelul Domnului (v. mielușel), Mielușelul lui Dumnezeu (v. mielușel), Nazareeanul, Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), <pop.> Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v. fiu), <fig.> Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, <fig.; înv.> Leul (v. leu¹). Ne închinăm Mântuitorului. II 1 adj., s.m., s.f. (înv. și pop.) v. Dezrobitor. Eliberator. Liberator. 2 adj. (pop.; despre măsuri, remedii, tratamente etc.) v. Salvator.