mâner sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206/20 / V: (reg) man~, mănuieri sf, ~nare sf ~năr, ~er, min~, moineri, mun~, (înv) mânâr / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: mână¹ + -er] 1 Parte de lemn, de metal etc. a unui obiect, care are o formă potrivită pentru a putea fi apucată cu mâna Si: (îvr) mănunchi (11), (reg) mânei (1), mânei, mânie, mânior Vz coadă, clanță, plăsea. 2 (Ast; pop) Stea din constelația „coasei” Si: corn.