MUȘIR s. m. (Turcism învechit) Pașă cu trei tuiuri. Mușirul Ahmed Terzi Pașa. CALENDAR (1841), 24. Copilul ei iubit . . . O sută halaice, tot fete de mușiri, Să-l legene prin cînturi de tinere iubiri. BOLINTINEANU, P. I, 305. Campania din Bosnia [l-a făcut] mușir (mareșal). GHICA, S. 378, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Pl.: mușiri. – Din tc. müșir.