MUȘEȚEL s. m. 1. Plantă erbacee anuală din familia compozitelor, cu frunzele divizate și cu florile grupate în capitule terminale, albe pe margini și galbene în centru, puternic parfumate, folosite în medicină pentru proprietățile lor calmante și dezinfectate; (regional) romaniță, mătricea (2), morună (Matricaria chamomilla). Cf. COTEANU, PL. 30. Mușățel învoltu (a. 1784). IORGA, S. D. VIII, 82, cf. LB. Și rînduiește pe loc Nalbă, mușețel și soc. MUMULEANU, C. 157/20. Fiertură caldă de floare de mușățel. PISCUPESCU, O. 227/20, cf. 185/18. Să primească îndată ceaiu cald făcut de musăcel. CR (1831), 142^x/19, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Bubele dulci se mai spală de babe cu floare de mușețel (romaniță). GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 36. Acum se culeg de pe cîmp avrămeasa, împărăteasa, mușețelul, leușteanul. PAMFILE. S. T. 5. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. O să trecem prin buruieni amare, . . . prin horbota de mușețel cu nasturi galbeni. ARGHEZI, C. J. 23, cf. ȘEZ. XV, 114, XXIV, 83. ◊ C o m p u s: (regional) moșițel-prost = a) plantă asemănătoare cu mușețelul (1), dar neparfumată; (regional) romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare (Matricaria inodora). Cf. GRECESCU, FL. 314, 315; b) romoniță-puturoasă (Anthemis cotula). Cf. PANȚU, PL. 2. (Regional) Floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). Cf. BULET. GRĂD, BOT. V, 55, PANȚU, PL. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Siminoc (Helichrysum arenarium). Cf. ALR I 1 906/780, 803. – Și: (regional) musăcel, musățel (ALR I 1 938/684, 760), muțășăl (ib. 1 938/166), moșețel (GRECESCU, FL. 314, PANȚU, PL.), moșlțel, moțoșăl (ALR I 1 938/156) s. m. – Mușat + suf. -el.