mușat (-tă), adj. – Frumos, drăguț. – Mr., istr. mușat. Din frumos, prin intermediul lui frumușat și dintr-o deformație infantilă de tip expresiv, ca mumușat (Tiktin; REW 3450; Graur, BL, V, 70), cu reducție ca în (ma)mă-ta, (mă)măligă, (ma)morniță etc. Der. din lat. musteus „tînăr” (Giuglea, Dacor., III, 767; REW 3450N) nu este probabilă. În Trans. și înv. în toată dacor., cf. numele Mușat. – Der. mușețel, s. m. (romaniță, Matricaria chamomilla). Din rom. provine mag. musacól (Edelspacher 19).