MUȘAMA, mușamale, s. f. Țesătură făcută impermeabilă prin lăcuire pe una din fețe, din care se fac învelitori de protecție contra prafului și a umezelii sau alte obiecte; obiect făcut dintr-o asemenea pînză. În jurul mesei rotunde, acoperită cu o mușama prietenele se așezau cu oftatul lor obișnuit. ANGHEL-IOSIF, C. E. 76. Soldații alergau de colo pînă colo, unii aruncînd mușamale peste muniții, alții trăgînd de lanțuri caii. D. ZAMFIRESCU, R. 70. Pistoale alămite, cu mușamale-nvelite. TEODORESCU, P. P. 298. ◊ Expr. A face mușama = a cocoloși, a masca, a ascunde faptele urîte ale cuiva ca să nu le afle lumea. (Refl. pas.) Acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, pîn’ ce s-a face lucru mușama. ALECSANDRI, T. I 117.