muzichie sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 197³0 / S și: musi~ / Pl: ~ii / E: ngr μουσιϰή] (Grî) 1-2 Muzică (1) (bisericească).

muzichie s. f. (Înv.) Muzică (bisericească). [Scris (și pronunțat) și: musichie] – Din gr. musiki (tehni).

muzichie s.f. (înv.) muzică (bisericească).

MUZICHIE s. f. (Grecism învechit) Muzică (1) (bisericească). Tropare în viersurile muzichiii . . . au încheiat. DOSOFTEI, V. S. decembrie 197^r/30. Ioval au iscodit musichia. n. costin, let. i, 44/10, cf. TEODOROvici, i. 109/2. Poezia se cade de a să încununa Cu soru-sa Musichie și a se împreuna. PANN, E. I, 27/4. Învățătură în școalile de musichie naționale (a. 1851). CAT. MAN. I, 446. Înțelegînd mai bine tîlcul acestui stil, cîntat cu leneșe legănare a muzichiei, limba mi-a degerat parcă. ARGHEZI, T. C. 158. – Scris (și pronunțat) și: musichie. – Din ngr. μουσιϰή (τέχνη).