MUTISM s. n. Muțenie (1); p. e x t. tăcere (îndelungată, stăruitoare, încăpățînată). Cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou cînd apare. BACOVIA, O. 48. În mutismul ăsta deghizat, suspinele se strecoară ca picăturile norilor în încețoșarea toamnei. KLOPȘTOCK, F. 326, cf. 330. – Din fr. mutisme.