MUTÁȚIE s. f. 1. Trecere (oficială) a unui bun de la un proprietar la altul. Transcrierea actelor de mutațiuni de imobile. I. IONESCU, P. 191, cf. HAMANGIU, C. C. 459. 2. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu această schimbare. Cf. DM. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statul personalsau de serviciu al unei persoane din cîmpul muncii sau în situația militară a cuiva. 3. Schimbare, prefacere; transformare. Cf.COSTINESCU, ALEXI, W., BARCIANU. Într-0 concepție critică dominată de principiul mutației valorilor estetice, variația de judecată este cerută de însăși variația sensibilității estetice a epocii. LOVINESCU, C. VII, 6, cf. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/4. ♦ S p e c. (Biol.) Apariție bruscă a unor trăsături noi într-un organism, care reflectă o modificare ereditară corespunzătoare a materialului ereditar nuclear. Variațiuni calitative sau mutațiuni caracterizate prin apariția unui caracter nou, care poate fi punctul de plecare al unei varietăți nouă. SANDU-ALDEA, S. 124. Curba leneșă a evoluției iruptă de o izbucnire individuală . . . E ceea ce numim în istoria civilizației geniu, iar în biologie o mutație. RALEA, S. T. III, 262., Unii biologi acordă mutațiilor. . . o importanță fundamentală în procesul evoluției. DER. ♦ S p e c. (Lingv.) Transformare sistematică a unei serii de sunete in altele. Cele expuse pînă aici ne ușurează înțelegerea mutației fonetice u > o sub accent. SCL 1954, 88. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare de ansamblu a consoanelor ocluzive, astfel încít fiecare serie este substituită cu alta. Istoria limbilor germanice ne arată că acestea au transformat pe d primitiv în t (este așa-numita mutație a consoanelor). GRAUR, I. L. 16. Prima mutație consonantică s-a produs în perioada de trecere de la indo-europeană la germanica comună. DER. ♦ S p e c. Schimbare a vocii copiilor, în perioada pubertății. Cf. TIM, POPOVICI, D. M. 4. – Pl.: mutații. – Și: (ieșit din uz) mutațiune s. f. – Din fr. mutation, lat. mutatio, -onis.