4 definiții pentru mutazilit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUTAZILÍȚI s. m. pl. Gânditori musulmani din sec. VIII și IX care negau dogma despre caracterul increat și veșnic al Coranului. (cf. fr. mutasilites)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MUTAZILÍT, mutazilíți, s. m. Aparținător al unei școli teologice islamice (Mutazilia) care a contribuit, în principal, la dezvoltarea sistemului dogmatic al Islamului sunnit prin adoptarea sistemului de gândire grecesc și folosirea procedeelor logice de demonstrație. Sub domnia califilor abbasizi și ca rezultat al luptelor politico-dogmatice din prima jumătate a secolului al VIII-lea, mutaziliții au constituit școala teologică conducătoare. Principiile de bază ale dogmaticii lor erau învățătura unității absolute a lui Dumnezeu (care excludea orice antropomorfism) și a dreptății lui Dumnezeu, care condiționa libertatea de voință a oamenilor. Învățătura mutaziliților a creării Coranului a devenit, vremelnic, dogmă de stat. Chiar dacă dogmatica mutaziliților a fost mai târziu abandonată, ea continuă să existe sub diverse forme modificate până în prezent. (din n. pr. Al-Mutazim) [Brockhaus]


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MUTAZILÍȚI (< fr.) s. m. pl. (REL.) Membri ai unei secte musulmane, fondată de Wasi ibn Ata în sec. 8 la Basra, care refuzau interpretarea antropomorfică a lui Allah, respingeau dogma condamnării la chinuri veșnice, recunoscând ideea liberului arbitru în acțiunile umane și încercând să dea explicații raționale ale dogmelor.

Intrare: mutazilit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mutazilit
  • mutazilitul
  • mutazilitu‑
plural
  • mutaziliți
  • mutaziliții
genitiv-dativ singular
  • mutazilit
  • mutazilitului
plural
  • mutaziliți
  • mutaziliților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)