MUTAFARACA s. n. Călăreț care însoțea pe sultan în călătoriile sale și-i servea de mesager. Iară înaintea împăratului 200 sau și mai mulți merg, ce se cheamă mutafaricali, carii pentru slujba lor cea aleasă i-au scos la cinste și iau leafă mare. SIMION DASC., LET. 109. Îl loviră cu săbiile de-l făcură fărîme și nu se mai socoti că este știut la Poartă, și mutafaraca împărătească (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 320/29. S-au dat 2 lefi mutafaracalelor de luna lui fevruarie i martie (a. 1693). ȘIO II₂, 87. – Pl.: mutafaracale. – Și: mutafarica s. n. – Din tc. müteferrika.