MUSTĂClOS, -OASĂ adj., s. f. I. Adj. (Despre oameni) Care are mustață (1) (mare). Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Un arnăut mustăcios intră. NEGRUZZI, S. I, 18. Musteciosul Davidică de la Fărcașa. CREANGĂ, A. 84. Mai rar așa palicar ! înalt, spătos și mustăcios. CARAGIALE, O. II, 239. Un locotenent săcui, foarte mustăcios . . . , gesticula ca un desperat. REBREANU, NUV. 308. Se uita și Negoiță la cel ce-l lua rob. Era o dihanie mărunțică și mustăcioasă. GALACTION, O. 299. Erau doi oameni . . . mustecioși foarte. C. PETRESCU, R. DR. 161. După el coborî o slugă mustăcioasă, care era pe capră. CAMIL PETRESCU, O. II, 150, cf. I, 219. Frică trebuie să-i fi fost Sultanei de el, mare, mustăcios, crunt cum era. DEMETRIUS, A, 7. Place-m omu mustecios, Cînd sărută face: fliosc, ȚIPLEA, P. P. 80. ◊ (Despre obraz) După ce sorbiră băutura, își întoarseră obrazurile mustăcioase cătră badea Isac. SADOVEANU, O. VII, 357, cf. id. Z. C. 277. ◊ (Substantivat) Un mustăcios lung și deșirat, se adresează vecinului, fără să întoarcă capul spre el. V. ROM. iunie 1958, 22. 2. (Despre unele cereale) Al cărui spic are țepi lungi și subțiri. Cf. COSTINESCU. Grîu cîrnău . . . are ca specii pe grîul cîrnău mustăcios, numit și grîu de vară . . . și pe grîul de iarnă. PAMFILE, A. R. 103. 3. (Despre unele plante) Cu mustață (II 4). Usturoiul, nelipsitul usturoi, se arătă la iveală și el cu căpăținele lui zdrențuroase, pline de noduri și mustecioase. HOGAȘ, M. N. 209. II. S. f. (art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 118. – Pl.: mustăcioși, -oase. – Și: (regional) mustecios, -oasă, mustețos, -oasă (GHEȚIE, R. M., ALEXI, W.) adj. – Mustață + suf. -ios.