musical, neologism N-american de folosință internațională, sinonim la origine cu comedia muzicală sau cu o varietate a operetei*, m. s-a definit treptat ca un spectacol constituit pe o acțiune dramatică unitară (distingându-se astfel de spectacolul de revistă* sau de music-hall*, alcătuite din piese de sine stătătoare), într-o alternanță de scene vorbite, numere* muzicale și coregrafice. Situațiile dramatice bine caracterizate, uneori cu o tentă tragică, limbajul muzical evoluat, legat nemijlocit de muzica ușoară* modernă sau de jazz*, delimitează clar m. de opereta tradițională. Prin rolul important rezervat cântecului printre mijloacele de expresie artistică, teatrul politic al lui B. Brecht (Opera de trei parale – muzica lui K. Weill etc.) poate fi socotit ca antecesor al m. Școala americană a definit un alt stil, în care pe primul plan stau muzica – cu elemente predominant lirice – și coregrafia*, articulate totodată prin librete* cu reală valoare dramatică (G. Gershwin, Porgy și Bess, F. Loewe, My fair lady, L. Bernstein, Poveste din Cartierul de vest). Groapa de R. Șerban (după romanul lui Eugen Barbu) reprezintă un început promițător al m. românesc.