MUSELIM s. m. Locțiitor de guvernator (la turci). 545 tal. s-au dat darul muselimului ot Dîrstor (a. 1693). ȘIO II₂, 87. Patriearhul Dionisie șeheroglanul, care-i zicea și muselimul din petnarii împărătești. IST. Ț. R. 3. Au trimis gonaci și făgăduiele la pași, la muselimi. R. POPESCU, CM I, 451, cf. MAG. IST. II, 23/20, ȚICHINDEAL, F. 12/2, I. BRĂESCU, M. 68. – Pl.: muselimi. – Și: (învechit, rar) muselium s. m. ȚICHINDEAL, F. 12/2. – Din tc. müsellim.