MUSCĂRIT, -Ă adj., s. f. și n. (Regional) 1. Adj. (Despre obiecte) Pe care au umblat muștele (I 1), murdărit, pătat de muște. Pentru că din seara cealaltă nu mai luasem nimic în gură, afară de cei cîțiva covrigi uscați și muscăriți. MOROIANU, S. 62. Un știucan de mămăligă . . . pe toate fețele uscată scoarță și muscărită. id. ib. 2. S. f. și n. Loc cu umbră unde stau vitele la prînz ca să fie ferite de muște (I 1) (Nucet). TEAHA, C. N. 245. cf. A I 35. – Pl.: muscăriți, -te. – Cf. m u s c ă.