MURULI vb. IV. R e f l. (Maghiarism, prin Transilv.; despre părți ale corpului) A ieși din articulație, a se deplasa din poziția normală; a se scrînti. Uite piciorul ăsta, că vai rău mă mai doare, că mi-i murucluit din loc. LUC. II, 68. Pentru ca să nu-și scrîntească calul vreo vînă la picior, se strînge la pulpă . . . cu „fâșie” ca să nu i se „murulească” vinele. PRIBEAGUL, P. R. 68. ♦ (În forma murucli) „A se schilăvi”. CABA, SĂL. 91. – Prez. ind.: murulesc. - Și: murucli, muruclui vb. IV. – Din magh. marjul.