muroniță sf vz moroniță

moroniță sf [At: ALR I, 1399/87 / V: mur~ / Pl: ~țe / E: moroi² + -iță] (Ban; Trs) Moroaie.

MURONIȚĂ s. f. v. moroniță.

MORONIȚĂ s. f. (Ban. și sud-vestul Transilv.) Moroaie. V. m o r o i² (1). Morońiță iau Iapĉile di la vaŝ. ALRT II 69, cf. 10, 17, 65, ALR II 4 240/102,105. - Pl.: moronite. – Și: muróniță s. f. ALR I 1 399/87. – Moroi² + suf. -iță.

MOROS, -OÁSĂ adj. (Învechit și regional) Morocănos (1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D. COSTINESCU. Iată explicaliunea naturelului său moroz. F (1873), 270. Din Ionică se năpîrli un soldat moros și sălbatic de să nu-i afli păreche. REBREANU, în V. ROM. februarie 1957, 110. ◊ (Adverbial) Ce te uiți așa moros la mine ? L. COSTIN, GR. BĂN. 140. – Pl.: moroși, -oase. - Și: moróz,-oază adj. – Din fr. morose, germ. moros, magh. morozus.