MOROS, -OÁSĂ adj. (Învechit și regional) Morocănos (1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D. COSTINESCU. Iată explicaliunea naturelului său moroz. F (1873), 270. Din Ionică se năpîrli un soldat moros și sălbatic de să nu-i afli păreche. REBREANU, în V. ROM. februarie 1957, 110. ◊ (Adverbial) Ce te uiți așa moros la mine ? L. COSTIN, GR. BĂN. 140. – Pl.: moroși, -oase. - Și: moróz,-oază adj. – Din fr. morose, germ. moros, magh. morozus.